Traim vremuri pe care bunicii nostri nu le-au putut prevedea. Chiar noi insine ne aflam intr-un proces continuu de invatare in care tehnologia ne tine prelegeri, pe care le imbratisam din nevoia de a fi la zi, dar pe care poate nu le intelegem in totalitate.
Sunt vremuri in care telefoanele mobile sunt umbra noastra, tabletele, cartea de identitate a fiecarei zile, panourile solare, artefacte venite din viitor cu utilizari curente, casele verzi, adaposturi primitoare cu facturi de bun simt la energia electrica si inca cate altele. In acest noian de inovatie si acceptare consumerista, paradoxal, mai exista produse care aparent si-au incetat ciclul de viata, dar care din nostalgia unuia sau altuia imbraca forme noi, moderniste si reapar pe piata deloc saturata.
Cine nu-si aminteste indemnul mamei de a lua sacosa cu sifoane pentru a le umple la sifoneria din colt? Sau pentru cei mai tineri, cine nu-si aminteste de recipientul cu forma bizara cu un tubulet de plastic in interior, descoperit in debaraua prafuita a bunicii, printre o gramada de fotografii ale acesteia, mirosind a naftalina?
Dar sa incepem cu inceputul. In anul 1772, adevaratul parinte al sifonului, teologul si filosoful britanic Joseph Priestley publica o lucrare cu titlul “Directive pentru impregnarea apei cu aer care se fixeaza in ea” in care explica principiul imbogatirii apei cu dioxid de carbon.
Cu toate acestea Joseph nu s-a bucurat de laurii inventiei sale intrucat intrebuintarea descoperirii lui era una curativa.
Cel care a reusit sa lanseze noul produs pe piata europeana a fost ceasornicarul elvetian Jacon Schweppe, pentru care insa succesul a fost de scurta durata. D-abia in 1831 noua bautura a fost acceptata si apreciata, odata cu introducerea in meniul curtii de catre regele William al IV-lea al Marii Britanii.
In ceea ce priveste termenul de sifon acesta a fost utilizat pentru prima data in 1789. 12 ani mai tarziu Simons si Rundell de Charleston au atestat primul patent de fabricare al apelor minerale artificiale.
Ca o succinta retrospectiva, produsul care a reusit sa traverseze cu succes perioada interbelica, aparent, nu a rezistat noilor PET-uri imbuteliate cu apa minerala, acestea detronandu-l si aruncandu-l in uitare. Dar oare pentru cat timp?
Ca niste relicve sau obiecte de muzeu, Bucurestiul mai adaposteste inca ceea ce odata numeam sifonerie, insa nu de aici vine revirimentul, ci din nevoia de siguranta, confort si sanatate cu care noile aparate miniaturale de sifon pot cuceri un nou segment de clienti. Iar inceputul a fost deja facut, consumatorii recurgand la aceasta metoda facila de a-si prepara singuri sifonul in casa.
Si asta pentru ca la un moment dat niste oameni, atenti la cerintele pietei, au preferat sa nu ingroape o legenda, ci sa preia povestea in cu totul alte coperti si sa puna la vanzare versiunea tanara a batranului sifon de altadata. Doar consumatorii o asteptau! Pana la urma, legendele nu au varsta!