Singur(ă), singuri(e)
Aţi încercat vreodată să visaţi o ţâră la o campanie pe Facebook, de aia pentru care daţi nişte bănuţi? Şi eu. Audienţa mea ar fi arătat cam aşa:
- Locaţie: România, București
- Vârstă: 22 – 30
- Sex: Femei
- Limbă: Română
- Situaţie amoroasă: Singură sau Nespecificată
Impact potenţial: 96.000 – sau 27.000, în cazul în care figurează doar la capitolul „singură”
Hai să vedem ce date obţinem, dacă selectăm toată România: 110.000 la secţiunea „singură”, 410.000 dacă adaugăm şi „nespecificat”.
Să ne înţelegem. „Nespecificat” ar putea însemna tot „singură”. „Nespecificat” ar mai putea însemna că eşti într-o relaţie, dar nu vrei să te lauzi zi şi noapte cu asta, postând fel de fel de îmbrăţişări şi de zâmbete-mperecheate, din două-n două ore. Daţi-mi voie să cred, totuşi, că sunt puţini aceia care ar face parte din a doua categorie.
Astăzi vorbim despre Ziua Femeii. Imaginea alăturată este publicată de Institutul Naţional de Statistică. Ce-nseamnă asta? Cred că 10.356.600 de „femei, femei-femei + fete, fetiţe”. INS se laudă cu această numărătoare exactă, iar eu vă scriu că cel puţin 300.000 (18-65+ ani) din acest total de frumuseţi sunt singure declarate (conform Facebook). Dar să revenim la imaginea acelor 96.000 de bucureştence… hai, 80.000 de oame singure din Bucureşti. Nu vă convine 80.000? Fie, 50.000. Sunteţi curioşi să aflaţi cum stăm cu bărbaţii? Ştim deja că sunt mai mulţi decât femeile, ni s-a tot repetat asta.
Dacă singure declarate au fost aprox. 27.000, singuri declaraţi (22-30 de ani) figurează cu aprox. 39.000. 120.000, dacă e să vorbim şi despre cei încadraţi la „situaţie amoroasă: nespecificată”. Hai să zicem 60.000, ca să fie toată lumea mulţumită. E distractiv, vă propun să vă jucaţi şi voi; pentru 19-30 de ani, Bucureşti, am găsit: 44.000 de singure declarate (200.000, la nivel naţional). Dar rămânem la 22-30, nu ne lăcomim, aşa ne propune Clopoţelul singur. Pentru că mă simt din ce în ce mai deştept, am să vă mai zic una şi gata: aprox. 360.000 de oameni singuri + oame singure (la nivel naţional, în categoria 22-33 de ani). Să fim serioşi, totuşi.
Daţi o tură-n jurul blocului şi spuneţi-mi pe urmă dacă nu am putea vorbi despre milioane de oameni singuri. Vreţi poezie? Mai daţi o tură şi spuneţi-mi dacă aveţi cunoscuţi care, deşi sunt într-o relaţie, se plâng constant – „siiinguuuri, atât de singuuri”.
Ce bine e să dai cifre. Uau!!
Clopoţelul singur: cum funcţionează?
În următorii ani, sunt convins că bişniţurile cu oameni singuri vor avea un succes măricel… mare… enorm. O să povestim, poate, şi despre aplicaţiile mobile care te ajută să-ţi găseşti jumătatea. Să fim înţeleşi: am decis să nu mai caut, să nu mă mai plâng, să mă bucur cât mai tare că-s aşa… hm, singur. Cu puţin înainte de 3 martie, eram ferm convins că speed dating-ul ăsta va fi o pierdere de vreme & bani.
Totuşi, am zis că o fi vreun semn, cine ştieee… pentru că mă tot înscrisesem la două alte asemenea întâlniri, dar nu fusesem acceptat (căci da, bărbaţii sunt selectaţi cu mare atenţie). Unii dintre voi nu au habar cum funcţionează speed dating-ul, iar eu am să explic, cât mai pe scurt (promit). Ai intrat pe un site (indiciu: caută traducerea în engleză pentru „clopoţelul singur” şi mai adaugă un .ro),te-ai înregistrat, poze, nebunii, ce vrei de la femei şi gataaa. Ei, nu chiar gata, trebuie să vezi ce evenimente apar.
Clopoţelul organizeză tot soiul de ieşeli în care bărbaţii încearcă să râdă cot la cot cu femeile (bowling, quiz night, Seri de Joc şi Distracţie). Văzusem, la un moment dat, ateliere de „dezvoltare personală”, nu mai ţiu minte. Oricum, ce ne interesează pe noi este secţiunea de speed dating. „Bucureştean adoptat, chiriaş al unui apartament de 24 de metri pătraţi, tatăl a doi cactuşi micuţi, licenţiat în… etc. Ar fi frumos ca şi viitoarea lui parteneră să poată cânta.”
Asta am scris io acolo, la profil. Aşa, bun. Dacă eşti bărbat-băiat-băieţel, e mai greu să pătrunzi. E bătaie mare, iar omuleţii de la Clopoţel încearcă, zic ei, să-ţi facă un bine, să nu te trimită la un eveniment la care sunt şanse mari să nu găseşti pe nimeni care să-ţi placă… măcar un pic.
Clopoţelul îşi propune să aleagă 12 de f şi 12 de b, dar f-urile sunt destul de greu de găsit, pare-se; tot timpul vedeam, în dreptul lor, mesajul cu „ultimele locuri”, în timp ce pentru b-uri era înfiinţată „lista de aşteptare”. După ce ai fost acceptat, ai două-trei zile să confirmi participarea.
De regulă, femeile se mai răzgândesc, pe parcurs, făcându-i pe bieţii bărbătuşi să mai stea o tură. Şi-ncă o tură. Şiiii… încă o tură. Poveste adevărată. Eu însumi era să fiu absent (bine ar fi fost să-mi fi ascultat intuiţia şi să o fi luat înspre Cişmigiu; la 5 minute după ora programată, încă mai căutam localul).
Aşa… cum spuneam, 12 bărbaţi, 12 femei, 12 mese. Oamenii se privesc, se miros, mârâie, dau din codiţă, îşi expun blăniţa curată (nu prea curată, ca să nu se creadă, Doamne-fereşte că se vrea vreo relaţie serioasă!). 7 minute. Clopoţel! Dă-i o notă (de la 1 la 5). Schimbă masa… A doua zi, afli de compatibilităţi (dacă şi ea te-a considerat cât de cât digerabil – bum, primeşti email, telefon, să poţi să… o cauţi).
Costurile experimentului
Dacă se-ntâmplă ca sărmanul Clopoţel să citească aceste rânduri, vreau să-i spun foarte clar: nu e vina lui c-a fost cum a fost. E vina mea că am fost acolo. Costuri: 50 de lei, taxa de participare (din ăştia 50, 10 lei – un bon pentru suc, apă, bere; dar nu vă bucuraţi prea tare.
Berea cea mai ieftină a fost la 19 lei). Dacă mai rămâi la final cu două dintre participante, mai adaugi încă 20 de lei (a doua bere). Total: 80 de lei. Ei spun că e bine, ai fi stricat mai mulţi bani, dacă ai fi ieşit cu cineva. Propun Clopoţelului o versiune demo a serii. Aş fi dispus să plătesc 25 de lei doar ca să mă uit la participante, înainte de a consuma două ore. Pentru asta, e drept, e o secţiune VIP, pe site, nu mai am răbdare să vă zic de ea, vă uitaţi voi, dacă sunteţi curioşi.
Cele 10 of-uri…
Ideea este faină. Da’ orice idee faină are nevoie de oamenii potriviţi, aşa-i? Nimic de rău despre Clopoţel. Două fete simpatice, una dintre ele m-a întâmpinat ca pe Mesia, m-a făcut să mă simt confortabil. Alta suna din clopoţel şi discuta cu b-urile fidele, chelioase; unele b-uri aveau ceasuri scumpe. Eu aveam parfum de 200 de lei (reducere de la 400), costum primit în dar de la bunică-miu, transpiram în palme, ca de obicei. Am vrut să plec, la un moment dat, da’ am zis că poate ratez ceva interesant.
Am vrut să plec pentru că am stat pe margine şi, de acolo, am putut privi în voie toate participantele… Pauzele mi-au tăiat şi fărâma de chef pe care o aveam. Aşa m-am tot pomenit că-mi repet: „Ce caut eu aici? Ce fac aici? Aoleu, ce greu va trece… ce urât…” Nu aveam chef să vorbesc despre mine şi nu aveam chef să ascult poveştile f-urilor din localul ăla. Foarte amabile, mă ascultau cuminţi, fără să-mi arate că ştiu deja verdictul. Şi eu îl ştiam; intram în panică, nu ştiam ce să mai zic, cum să umplu timpul. F-urile ar fi trebuit să aibă între 22 şi 30 de ani, iar b-urile – între 25 şi 33 de ani.
Din câte am aflat, nici un f nu intra în oala de 22-26. Cu siguranţă eu eram cel mai mic b. După mine, urma seria de 28, 29… 33. Dar aveam un parfum care nu putea fi ignorat. Îmi plimbam berea aia de 19 lei de la o masă la alta, scrijeleam câte un nume, dădeam câte o notă şi mă ştergeam de pantaloni de două ori – o dată, la sosire, înainte de a da mâna cu f, iar a doua oară, la plecare, înainte de a da mâna cu f. Mi-a plăcut mult că una dintre ele s-a ridicat, în momentul în care ne-am împerecheat mânuţele.
A fost foarte simpatică. 28, arhitectă. Mi-a reamintit că urăsc întrebările alea cu „filmele preferate, cărţile preferate, mâncarea preferată”. Le urăsc pentru că nu ştiu niciodată ce să răspund. În schimb, îmi place mult să-i ascult pe ceilalţi povestind despre toate astea.
Mai era pe-acolo o economistă care vorbea încet şi eu dădeam din cap, neînţelegând mare lucru. O rugam să repete doar atunci când îmi dădeam seama că a fost o întrebare. Am început să-i povestesc despre cum fac eu tratamente cu ventuze şi că am spatele plin de răni, nu-s grave, da’ na… eeei, economiştii fac lumea să se mişte, continuă să… faci lumea să se mişte… La o altă masă, m-am surprins vorbind despre cămaşa de pe mine.
Da, am ars-o, lăsasem fierul de călcat pe ea (încercând, în timpul ăla, să pun în funcţiune reportofonul, voiam să înregistrez tot – asta nu i-am mai zis). Cică un participant pregătise, la un moment dat, o întrebare, pentru fiecare f: ce desert îţi place?. Eu nu pregătisem nimic şi chiar de-aş fi pregătit…
Culmea, timpul nu a trecut atât de greu pe cât aş fi crezut. N-au trecut greu nici măcar cele 7 minute petrecute în compania unei fete de 30 de anişori care se străduia să înţeleagă de ce staţionez atât de mult în lumea ei.
Am vorbit mult despre speed dating şi despre „serviciu”. Exact ce zic ghidurile că nu trebuie să faci. De aranjat, m-am aranjat, totuşi, mi-am îngrijit niţel barba, mi-am călcat cămaşa (prea bine, în unele locuri), am mirosit bine… B-urile s-au aranjat frumos. F-urile nu s-au aranjat atât de frumos. Poate tocmai pentru a transmite b-urilor că nu e ceva serios. Şi bine au făcut, nu?
De ce să te chinui să arăţi de milioane? F-urile aleg b-urile, nu invers, nu-i aşa? „Sunt prima oară aici”, spune f3; „nu am mai fost niciodată la astfel de evenimente”, declară şi f5, f7, f9 şi f10. „Nici măcar nu mi-am pus poză de profil, mi-am făcut cont aseară”, râde f4. „Azi m-am hotârât să vin, azi m-am înscris, aşa, de chestie, să văd şi eu cum e”, explică f2.
Seara continuă frumos cu: „ce faci în timpul liber, în afară de… aşa ceva, hehehe?” sau „ai 29 de ani? Nici o problemă, nu mă deranjează, hăhăhăhă”.
Să fim serioşi:
1. era de aşteptat ca femeile prezente să nu aibă mai puţin de 27-28 de ani;
2a. nu ştiu de ce ne tot ridicăm în slăvi femeile – că toate româncele sunt frumoase [nu-i adevărat, terminaţi cu prostiile, uneori am impresia că cel mai corect ar fi: „sunt şi românce frumoase”];
2b.dacă nu mă credeţi, trebuie neapărat să folosiţi o aplicaţie precum Tinder sau să vă faceţi un cont pe site-uri cu matrimoneli…;
3. cele frumoase şi cât de cât frumoase se urâţesc îngrozitor, pentru că încearcă să se facă… frumoase;
4. punctele 2 şi 3 nu au legătură decât într-o foarte mică măsură cu evenimentul la care am fost prezent; trebuie neapărat să mă pun pe picioare, că fac în curând 30 de ani şi nu mai e aşa amuzant, vreau să fiu şi io… bărbat, domnule, bărbat!;
5. f-urile prezente au fost f-uri muncitoare. Cam toate f-urile veneau de la serviciu, spre deosebire de mine, care veneam de acasă (mai obosit decât unele dintre ele);
6. am impresia că eu am împlinit 26 de ani aşa cum am trecut prin şcoli: fentând sistemul;
7. e o idee foarte bună să vorbeşti despre copii, atunci când ştii că persoana din faţa ta nu va avea nici un fel de amestec în… acea chestiune; trec mai repede cele 7 minute [tu vei argumenta, folosind un accent ardelenesc, următoarea afirmaţie: „Mi-ar plăcea să am o fetiţă”];
8. un astfel de eveniment te poate… întrista. Şi asta nu pentru că nu întâlneşti nici o simpatie, ci pentru că:
a) îţi dai seama că eşti departe, foarte departe de tine,
b) îţi poate încolţi în minţişoară ideea aia grozavă cum că… ălea-s toate femeile care ţi se cuvin (dintre ele, câteva respectă tiparele ştiute, bifăm cu succes plinuţă, dar drăguţă),
c) realizezi că ai băut două beri şi că stomacul tău face urât,
d) cu 80 de lei îţi făceai analizele de sânge pe care le-ai tot amânat,
e) te gândeşti la copiii cu care mai lucrezi şi la aşteptările părinţilor lor, în timp ce asculţi poveşti (ne)interesante, spuse doar de ochi, despre singurătate şi eşec,
f) te gândeşti la tine când erai copil şi regreţi momentul în care, crezând că e o ruşine să fii cu cineva şi încercând să faci pe plac celor mari, „ai jurat că n-o să te căsătoreşti niciodată”,
g) te gândeşti la colegii tăi de liceu care au copii şi, culmea, nu te gândeşti că de ce tu nu ai acum (că e clar de ce nu ai acum), îţi spui doar că probabil nu vei avea pe cine să pupi, atunci când va cădea din nou războiul… aşa, de chestie, că ar fi dat bine pe peliculă,
h) te gândeşti că ar trebui să pleci din oraşul ăsta, pentru că e clar în ce direcţie merg lucrurile,
i) berile te sâcâie din nou – ţie nici nu-ţi place berea, de ce naiba bei bere?,
j) vine vara şi parcă nu am bifat iarna cum se cuvine,
k) ar fi fost plăcut să fie fete de ălea de 23-24 de ani, nu femei încercănate, care muncesc şi ştiu ce e viaţa,
l) au fost şi f-uri foarte simpatice (sunt 3 care ţi-au dat nota 3 din 5!), care ţi-au amintit cât de multe gunoaie sunt ascunse sub preş, prin diverse cotloane, câte improvizaţii (lipim corabia cu scuipat, ca să mai navigăm o zi);
9.organizatorii îţi recomandă să vii înainte cu 15-20 de minute (pe la fără 25 eu abia plecam de acasă, hehehe) şi e un sfat bun, pentru oameni (ca mine) care au nevoie de timp pentru a se obişnui cu un spaţiu nou. În cazul ăsta, însă, am funcţionat mult mai bine fără „încălzire”. Abia ajuns, am plătit, mi-am luat berea scumpă şi f-ul meu a şi aterizat.
10. nu e prea fain atunci când dai cu ochii de privirea ei încercănată, care-ţi spune: „ce caută copilaşu’ ăsta la masa mea? Să vină bărbaţii, am plătit să mă văd cu bărbaţi, unde-s ăia de 33?” M-am bucurat când am văzut lumina din ochişorii obosiţi ai uneia dintre femei, povestindu-mi despre un atelier de dans, pe care-l ţine după ce o vreme nu a mai putut să danseze, din cauza unor grave probleme medicale. Bonus:
11. Nu ştiu de ce am organizat astfel toate ideile astea.
În loc de concluzie
Uneori ne mulţumim cu puţin. Eu m-am mulţumit întotdeauna cu ce mi-a picat. Am avut norocul de a prinde nişte cărţi cât de cât bune. Unele chiar grozave… pentru perioada aceea, pentru lecţiile de atunci.
E bine că am fost acolo. Puteam, totuşi, şi să nu fiu. Mă bucur că am cunoscut câteva oame simpatice. Cu două dintre ele chiar am rămas, la final (stricând bucuria unui b). M-am bucurat că am rămas cu ele, a fost ca după spectacol, în culiseee… Ambele mi-au dat nota 3, eu am fost bun şi le-am dat 4, deşi nu erau nici ele de 4, să fim înţeleşi. Nu le voi contacta. Povestea noastră nu merge mai departe.
Pentru cei care nu mai sunt pe băncile şcolii, pentru cei care lucrează în cadrul unei societăţi micuţe, cu 4 angajaţi, dintre care doi sunt mama şi tata, pentru cei care au încercat toate chestiuţele posibile, plătind abonamente lunare ca să poată să spună un amărât de „sărumâna” unei mega-bunăciuni, pentru cei care lucrează zi-lumină şi nu mai au timp nici de prietenii din blocul vecin, pentru cei care nu au cu cine să bea cu cineva, pentru cei care nu au mai stat faţă-n faţă cu o femeie de mult timp, pentru cei care încă mai speră că Universul…, pentru cei care vor să se laude c-au încercat-o şi pe asta, pentru cei care vor să aibă un motiv pentru a se aranja mai fluuumoos decât de obicei, pentru cei care vor să-şi spună că încearcă să-şi pună viaţa în ordine şi la capitolul ăsta, pentru cei care au chelie, pentru cei care nu au chelie, pentru cei care ştiu cam ce desert ar trebui să-i placă partenerei, pentru cei care nu iau tot experimentul mult prea în serios, pentru cei care nu au vorbit de multă vreme despre ei, pentru cei care nu au ascultat de multă vreme pe cineva şi ar fi fain să se chinuie să asculte cât mai bine, pentru toţi depresivii şi plângăcioşii, pentru toţi corporatiştii şi arhitecţii, pentru toţi contabilii şi vânzătorii… în fine, pentru toată lumea… mergeţi, fraţilor, mergeţi, dacă simţiţi că vreţi să fiţi acolo.
Pe alocuri, experimentul a căpătat un aer stătut. Am nimerit în balta unora, au nimerit şi ei în balta mea, ah, trebuie să stăm 7 minute aici.
Invocând motive temeinice (de, vârsta), ajungi să te mulţumeşti şi cu un bărbat de Doamne-ajută. Cel mai mare dezastru pe care-l poate provoca un astfel de eveniment este că îi vezi pe unii dintre aceia care asta-şi doresc: o relaţie stătută, o relaţie cu burtică, o relaţie precum cele pe care le mai vedeam, întâmplător, în acele „reality show-uri” româno-turceşti.
Ştiu atâţia oameni de vârsta mea (şi chiar mai mici) care se plâng că nu mai au unde să cunoască oameni noi. Sigur, te mai duci la câte un eveniment, mai mergi la câte o activitate de voluntariat, mai ai câţiva colegi de birou (dacă eşti freelancelot, nema), daaaar… cred că aşa ceva ar prinde bine; ar putea fi organizat foarte fain şi pentru cei care vor să joace „în liga lor”.
Cred că ar fi o idee foarte bună ca mesele să nu fie ocupate doar de oameni care vorbesc despre cariere, bărbaţii să fie puţin mai puţin bărbaţi, femeile să fie mai mult fete şi seara să se încheie cu o dănţuială dementă (în Club A, eventual). Taie partea cu dănţuiala… Dacă tot am început cu atâtea cifre, ia mai luaţi un set: în intervalul 19-26 de ani, Facebook depistează aproximativ 170.000 de oame „singure” – în toată ţara; 36.000 – în Bucureşti. Nu le-am pus în oală pe cele cu „nespecificatul”. Gata. Închei imediat.
La mulţi ani, Femeie! Sănătate!!
Dacă O voi întâlni vreodată, sper să nu fie în pragul vreunui război, la marginea vreunei epidemii. Şi-atunci nu cred că voi avea nevoie de 7 minute să-nţeleg. Nici de 3, nici măcar de unul.
Felicitări, Mega Image! Azi-dimineaţă, ai reuşit să mă faci să mă simt prost. Mi-a plăcut mult să văd cum fiecare clientă primeşte câte o floare, dar mi-ar fi plăcut şi mai mult să mă văd pe mine oferind un „mulţumesc” cu petale, fiecărei casieriţe. Nu ştiu de ce mi-e atât de greu să fac astfel de gesturi… Las’ că vedem noi… Până atunci, dragă Mega Image, te rog io mult, răzbună-mă şi ai grijă ca fiecare angajată să ştie cât e de bună şi de frumoasă. Cel puţin la Mega Image – Piaţa Sudului. Doamnele şi domnişoarele de acolo mi-au luminat ziua, de ‘nşpe mii de ori!!
P.S.: Deşi mi s-a tot repetat azi că nu e Ziua Mamei, la mulţi ani, dragă mamă! Mama mea e cea mai bună mamă. Mama mea e cea mai frumoasă mamă.