Tarhonul este o planta perena, semilemnoasa, cu numeroase radacini subtiri care creste in tufe nu foarte inalte, in jur de 100 cm. Frunzele sunt mici si prelungi de un verde intens, puternic aromate, iar tulpina se termina cu inflorescente. Florile sunt de culoare alb-verzuie şi sunt adunate in ciorchini de-a lungul tulpinii. Numele știintific al tarhonului este Artemisia dracunculus.
Tarhonul era numit in Evul Mediu “dragon” sau “iarba dragonilor”. Din punct de vedere etimologic se presupune a fi vorba de un imprumut din araba – “tarkhoun”, acesta provenind la randul lui din grecul “drakontion” – „dragonaș” sau „șerpișor”, ajuns în latina sub forma “dracunculus”. Denumirea “dracunculus” se poate explica prin forma radacinilor plantei care seamana cu cea a serpilor.
Original din stepele Asiei Centrale, tarhonul este cunoscut inca din cele mai vechi timpuri.
Discoride, botanist grec vorbea despre el ca iarba a dragonilor. Aceasta asociere cu animale fabuloase era inspirata de puterea de vindecare pe care acesta o avea impotriva muscaturilor de animale veninoase. Astfel, grecii si romanii il considerau eficient impotriva muscaturilor de sarpe. In traditia araba, acesta era utilizat impotriva muscaturilor de vipere, a ciumei si a holerei.
De asemenea acestia il foloseau ca si condiment alaturi de menta si alte ierburi aromate. Calatorul arab și savantul El Beithar a fost primul care a descris planta in secolul al XII-lea. In Europa este adus de catre cruciati care il folosesc ca lichior.
De-a lungul timpului tarhonul si-a semnalat utilitatea prin diverse credinte, insemnari, obiceiuri ceea ce l-au facut foarte cunoscut.
Dupa Albert cel Mare, calugar dominican, profesor al lui Toma d’Aquino, tarhonul ar fi avut puteri magice: daca era asezat sub perna cuiva, acesta nu putea dormi pana ce planta era inlaturata.
In 1536, botanistul Jean de la Ruelle preciza ca “este una dintre cele mai agreabile salate care nu are nevoie nici de sare, nici de otet caci intruneste gustul ambelor condimente.”
In timpul Regelui Soare, tarhonul era prescris pentru calitatile sale digestive si diuretice, pentru stimularea apetitului.
Maria Antoaneta consuma in fiecare dimineata la micul dejun cinci frunze de tarhon impreuna cu un suc de lamaie.
La noi, este planta de cultura, cunoscuta si sub numele de dracon, matricea, taracon, tacon, tarcum, tarhana sau tarahana.
In arta culinara tarhonul este extrem de apreciat pentru aroma placuta ceea ce il face sa fie un adaos deosebit la felurile de mancare cu carne de pui, sosurile de smantana sau ciuperci. La noi in tara este mai des folosit in bucatarii, in zona Ardealului.
Beneficii terapeutice
- Regleaza si stimuleaza functia gastrica
- Amelioreaza tulburari digestive in special in cazul balonarilor, constipatiei, gastritelor
- Se recomanda in cazul bolilor de ficat si rinichi
- Trateaza insomniile
- Fluidifica secretiile bronhice
- Expectorant, antiseptic, aromatizant, vermifug
- Amelioreaza durerile de dinti
- Alunga oboseala
- Neutralizeaza toxinele din organism
