Turist în România: din Bucureşti spre Sibiu, Sovata şi Praid

În august am avut parte de o vacanţă de o săptămână în ţară. A fost o decizie luată destul de în grabă, însă trebuie să vă spun că zilele acestea mi-au mers la suflet. Am avut-o pe fetiţa mea de 2 ani cu noi şi flexibilitatea nu a fost aceeaşi, însă per total mi-a plăcut ce am văzut şi m-am simţit extrem de bine. Să ştiţi că să fii turist în România poate fi chiar minunat. Avem atât de multe locuri frumoase, care merită descoperite şi promovate!

Care a fost traseul? Încotro am plecat din Bucureşti?

Noi am plecat din Bucureşti spre Sibiu, unde am stat vreo trei zile. Parcă de fiecare dată când merg în Sibiu, îl redescopăr. Mai efervescent, mai colorat, mai viu. E atât de diferit faţă de Bucureşti! Şi spun asta nu numai în sens pozitiv.

De la Sibiu am pornit spre Porumbacu de Sus, ca să vedem şi noi minunea: Castelul de lut din Valea Zânelor. Mai apoi am mers în căutarea tuberozelor, în Hoghilag, supranumit şi tărâmul tuberozelor. Auzisem despre Festivalul Tuberozelor anul trecut, însă nu ne-am organizat ca să ajungem. Nici anul acesta nu am putut merge, însă cu (mult) ajutor din partea Claudiei, am sosit în curtea înmiresmată a doamnei Nona. Ne-a primit cu brațele deschise, ne-a povestit despre comorile ei, ne-am plimbat printre tuberoze… și-am plecat mai departe, spre Sovata, cu câteva tuberoze la pachet. Cum e să ai un asemenea parfum în mașină? Cum e să te însoțească la drum? Trebuie să aflați și voi!

Buuun, deci cu maşina plină de tuberoze am plecat spre Sovata şi Praid, unde am stat vreo trei zile, pentru că am coborât în salina din Praid, am mers la ştrandul din Praid şi am intrat şi la Lacul Ursu.

Mai pe larg am scris despre Sibiu (articol cu câteva ecomandări pentru părinţii care merg cu copiii), salina din Praid şi Castelul de lut din Valea Zânelor, însă am făcut şi un vlog pe care vă invit să îl vedeţi mai jos:

Şi acum, spuneţi-mi voi: nu-i aşa că avem o ţară foarte frumoasă? Ştiaţi toate aceste locuri? Le-aţi vizitat?

Vă pup şi vă trimit un zâmbet!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
24 Shares

2 replies added

  1. Ella august 24, 2018 Răspunde

    Ce excursie frumoasă ați făcut! Știam de toate locurile, dar n-am ajuns încă în toate. Sibiul însă e orașul meu cel mai drag din România și nu din motive sentimentale, chiar mi se pare cel mai frumos.
    Da, avem o țară fainp și ar putea să fie și mai frumoasă, dacă oamenii ar fi mai civilizați…

    • Adina Aruştei august 27, 2018 Răspunde

      Da, Ella, chiar ne-am simtit bine, desi nu au fost doua saptamani. Mi-a placut asa mult sa merg pe drumurile specifice zonei, cu casele lor colorate… chiar vom mai face astfel de excursii 🙂
      Te pup!

Leave your comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.