Bijuterii de la Happiness Boutique – Spread Happiness

Înainte de a plea în vacanţă (abia aştept să vă povestesc ce-am făcut pe acolo), am primit un email în care eram întrebată dacă am auzit despre Happiness Boutique şi dacă aş vrea să îmi aleg ceva de pe site-ul lor. Întâmplarea face ca fix în zilele acelea să îmi fi căutat coliere multi-layered, deci a venit la fix invitaţia lor. Aşa că nici una, nici două, mi-am ales două produse pe care vreau să vi le arăt şi vouă. De asemenea, vreau să vă scriu şi câteva detalii despre site, în caz că vă atrage ceva.

Mai întâi vreau să vă arăt cele două produse pe care mi le-am ales eu: un lanţ dublu cu perlă şi inimioară şi o pereche de cercei cu steluţe.

Când am ales eu nu erau foarte multe modele, însă văd că între timp au mai adăugat – asta aşa, ca să facă pe mine să sufăr că nu am ales altceva sau să îmi fac wishlist. Mi se par tare finuţe produsele din colecţia Crescent Moon and Star, însă nu mă grăbesc – aş vrea să văd cum se comportă aceste la câteva purtări.

Colier multi-layered, 16.90 euro: Bijuterii de la Happiness Boutique – Spread Happiness

Bijuterii de la Happiness Boutique - Spread Happiness

Cercei steluţe, 15.90 euro – Bijuterii de la Happiness Boutique – Spread Happiness

Bijuterii de la Happiness Boutique - Spread Happiness

Mi s-au părut frumos lucrate, însă nu sunt din argint (cerceii conţin 30%). Aşadar, trebuie să aveţi mare grijă unde îi depozitaţi, nu trebuie pufăit pe ei cu parfum etc. Până acum nu s-au înnegrit, însă recunosc că am respectat ce am scris mai sus şi i-am depozitat în săculeţ de catifea.

În ceea ce priveşte comanda, mi s-a spus că livrarea (din Germania) va dura între două şi trei săptămâni. Însă nu a fost cazul – în maximum şapte zile au fost în cutia mea poştală. Fără aviz, fără… nimic. Pur şi simplu i-am găsit acolo, pentru că nu spun ce Super-Mami avea copilul în braţe şi a stricat încuietoarea. Nu mi-a plăcut că i-am găsit acolo. Nu ştiu dacă i-a adus poştaşul sau vreun curier şi era foarte posibil să dispară fără ca eu să ştiu că au ajuns la adresă… O fi caz izolat, habar nu am, dar e bine de urmărit coletul.
Nu există taxe de expediere a produselor (free shipping pe coş) şi puteţi plăti prin paypall sau cu cardul.

Deviza celor de la Happines Boutique este Spread Happiness, iar asta puteţi vedea şi din clipul pe care l-au făcut pentru a se promova:

Cum vi se par alegerile mele? O să încerc să fac fotografii pentru contul meu de Instagram (mă găsiţi pe @FromMegwithLove.Ro): până acum, toate pe care le-am făcut au şi mânuţe curioase pe lângă.

Vă pup şi vă trimit un zâmbet!

Comments

Related Posts

Discussion about this post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

  1. Maria I. says:

    Buna Adina.
    Sunt foarte frumoase alegerile tale.
    Sa le porti cu placere!
    Pupici!