24 produse pe care le-am aruncat, deşi nu le-am consumat

Nu mai vreau să văd în jurul meu produse pe care nu le folosesc. Fie pentru că nu mi se potrivsc, fie pentru că nu mai am timp de ele, fie pentru că le-am folosit deja şi din diverse motive am renunţat să o fac.

Produse primite, cumpărate, care stau să adune praf de pomană.

Produse pe care le tot mut de colo colo.

Aşadar, azi vreau să vă arăt 24 produse pe care le-am aruncat, deşi nu le-am consumat. Bineînţeles, vă spun şi de ce. Nu mi s-a căşunat pur şi simplu pe ele, ci am avut şi alte motive. După cum vom vedea împreună mai jos!

  • iluminator Wycon. Îl am de vreo doi ani şi l-am folosit foarte puţin. În timp produsul s-a întărit şi trebuia să apăs cam tare pentru a-l aplica. Meh… nu, că doar nu dăm pe răzătoare, ci pe faţăăă!
  • All in one insta blur eye – The Body Shop. Vrei primer? Primer ai! Vrei anticearcăn? Anticearcăn ai! Vrei bază de pleoape? Bază de pleoape ai! Cu alte cuvinte, un produs super mişto, cu mai multe întrebuinţări. Problema e că mie nu mi-a plăcut deloc textura. Siliconoasă rău şi ciudată ca textură. L-am folosit de vreo trei ori pe post de bază de fard, însă am renunţat la el. Pur şi simplu nu mi-a plăcut textura sa.
  • CC stick corector Max Factor e veteran în trusa mea de cosmetice. L-am folosit de multe ori, dar acum l-am aruncat pentru că prinsese miros urât.
  • despre bb cream-ul Hydraliane de la SVR pot spune acelaşi lucru. Un produs iubit şi folosit în combinaţie cu fond de ten (pentru că nuanţa light este prea deschisă pentru mine). Din păcate însă, cât a şomat pentru că nu l-am mai folosit (ştiţi voi, copil mic, timp de makeup 0), a prins miros, aşa că l-am aruncat şi pe el. L-aş lua din nou, vedem la vară.
  • cc cream-ul de la elmiplant – l-aţi văzut de multe ori la mine. Uşor de aplicat, acoperire micuţă, cam ce îmi trebuie mie. Însă de când cu dermatita seboreică am renunţat la el.
  • Sephora Wonderful Cushion – a fost o perioadă în care eram tare încântată de tot ce însemna cushion. Deşi dacă stau să mă gândesc bine, în bureţel e umed şi bine, asta însemnând că microbii sunt fix în elementul lor. Trecând peste asta, am aruncat acest produs după fix trei utilizări, când nu ieşea nimic din flacon. Am strâns, am gâdilit, am rugat – până am apăsat mai tare şi a pocnit bureţelul vieţii.
    Unde mai pui şi că iluminatorul în sine era foarte puţin vizibil, foare sheer… Aşa că ura şi la gară!

  • trusă de farduri Sleek Divine – Oh so special. Printre primele mele truse. Am folosit câteva farduri cu spor, însă am decis că e timpul să o arunc. E destul de veche, îi ajunge.
  • fond de ten Whipped Creme, Max Factor. V-am scris despre el, dar era deja de vreun an şi ceva desfăcut şi nu aş mai avea curajul să îl pun pe ten. E al treilea pe care l-am avu de-a lungul timpului, cred – l-aţi tot văzut pe aici.
  • paletă farduri Revlon Colorstay 505 Decadent. Foaaaaarte puţin folosită, pentru că nu este pigmentată. Iar viaţa fără culoare e pustiu, aşa că… au revoir!
  • Bare Study Paint Pot de la mac – folosit ca bază de muuulte ori. Un produs foarte iubit, dar care a crăpat şi s-a cam uscat. Nu vreau să îl mai pun pe pleoape.
  • paletă anticearcăn şi contouring de la Inglot. Cumpărate în timpul cursului de makeup de la Atelierele Ilbah, folosită cu spor o singură nuanţă, ocazional cea anti-roşeaţă. Între timp am decis că acest contouring nu este pentru mine, aşa că nu m-am atins deloc de cea mai închisă nuanţă. Am băgat degetul din greşeală şi cam asta a fost interacţiunea noastră. Îmi plac mult aceste produse şi nu le-aş fi aruncat, dar deja erau cam vechi.
  • gel cu periuţă, pentru sprâncene, de la Flormar – nu mi-a plăcut deloc periuţa prea scurtă. Am folosit fix o dată produsul.
  • blush Bourjois – uşor crăpat, vechi (mai bătrân ca unirea, nu ştiu cum de l-am ţinut atât!!), i-a ajuns cât a făcut parte din viaţa mea.
  • creion de sprâncene Brow Satin de la Maybelline. O utilizare m-a lămurit că produsul nu este pentru mine. Alunecă. Creionul ar fi fost ok (celălalt capăt), însă nuanţa era mai închisă şi tot nu aveam ce face cu el. Papapapapa!

  • ulei de corp Derma Spa Goddess de la Dove. Am încercat, serios că am vrut să ne împăcăm. Dar nu mi-a plăcut deloc textura lui, faptul că nu a intrat mai deloc în piele şi… mirosul. Ei, mirosul nu mi-a plăcut chiar deloc.
  • din dm am luat aceasta apă de gură pentru copii (pentru copilul din mine), Dontodent. Teoretic ea trebuie să coloreze locurile în care trebuie să insişti cu periajul. Practic, nu face decât să coloreze limba. Probabil pe copii i-ar motiva în vreun fel, pe mine doar m-a enervat. Voiam să îmi coloreze strict zonele cu probleme…

  • Super Goji Peptide Perfecting Cream şi Aqualia Thermal de la Vichy au fost şi ele puţin folosite. Le-am aruncat (cu părere de rău), pentru că am ales să nu mai folosesc creme în ambalaj de acest tip. Nu e ok să băgăm degetele sau spatula în produs, nu e ok să stea în contact cu aerul cât le folosim… sorry. Dar nu. Vorbim despre faţa mea, şi aşa chinuită.
  • Queen Bee este un amestec de unturi şi uleiuri pe care l-am luat de pe iherb acum vreo doi ani. L-am folosit destul de rar, pentru că nu intra bine în piele (a mea), iar dimineaţa găseam pielea tot unsuroasă. Am continuat în a-l aplica la nevoie pe iritaţiile din zona funduleţului fetiţei mele, iar acum când am desfăcut cutiuţa, am constatat că miroase a rânced.
  • Gomajul de la Yves Rocher este alcătuit din particule de diferit dimensiuni iar mie personal mi s-a părut că este cam agresiv cu tenul. Am folosit de două ori pe nas, dar cred că un astfel de peeling (sau cel cu mălai) dăunează unui ten sensibil ca al meu. Nu vă recomand nici vouă astfel de produse sau practici.

  • aromaterapia a devenit parte din viaţa noastră. Fetiţa mea se trezeşte şi îmi arată difuzorul, musai să îl vadă mergând pe timpul zilei. Nu difuzez continuu, de multe ori pun apă, însă îi plac ei culorile şi sunetul. Revenind la uleiuri, acestea sunt luate de pe elemental acum ceva timp şi le arunc pentru că au oxidat. Dacă nu ştiaţi, uleiurile esenţiale trebuie ţinute la frigider şi au o anumită durată de viaţă (eu nu ştiam până acum ceva vreme).

Una peste alta, mai am muuult de scos la lumină şi de aruncat. De asemenea, mi-am propus ca în 2018 să mă întreb de muuulte ori dacă produsul respectiv îmi trebuie cu adevărat. Am trei palete (să zicem), chiar îmi mai trebuie a patra? Serios, Adina? Ai zece ochi? Ia du’ şi plimbă-te un pic, dacă îţi trebuie într-adevăr, dacă nu mai poţi să te gândeşti la altceva, revii şi iei şi aia e. Şi diverse alte motive de distragere a subiectului :).

Voi ce produse aţi mai aruncat din cele pe care le aveaţi?

Vă pup şi vă trimit un zâmbet!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Comments

7 Discussion to this post

  1. Ha, ha, ha, eu gomajul de la Yves Rocher l-am folosit pentru corp si mi-a placut enorm. 😀
    Am avut un fond de ten Cushion de la Physician’s Formula si doar ambalajul m-a dat pe spate, in rest nu-mi plac si nu le voi cumpara. Scump si foarte putin produs. Te pup!

  2. si eu intr-o perioada eram dornica de a experimenta si am dat numai rateuri. astazi prefer sa folosesc aceeasi gama de produse compatibile pentru tenul meu

  3. Ioana Ciont says:

    Și eu arunc multe, dar treptat. Adică atunci când văd că nu mă înțeleg cu produsul, nu-l mai țin un an că poate-poate, ci direct la gunoi ajunge. Mi-am propus pe 2018, la fel ca tine, să fiu mai atentă și să analizez problema înainte să cumpăr ceva.

    În plus, îmi pun target să nu mai cumpăr produse noi de machiaj până în iunie. Am prea multe și folosesc din toate câte un pic. Păi numai zilele trecute, când am scris articolul despre rimeluri, mi-am dat seama că am vreo 8! Pe bune, Ioana, 8 rimeluri?? Și nu pot să arunc niciunul, că le folosesc 🙂 Să vezi la rujuri sau la oje cum stă treaba, că mi-e și groază să mă gândesc. Așa că zic stop oleacă, 6 luni e o perioadă rezonabilă de pauză, după care trag linie și văd ce se întâmplă în continuare.

    • Din pacate eu le tin, ca poate la vara o sa il pot folosi. Sau poate la toamna merge mai bine culoarea asta. Si daaaaaaa, sigur la iarna o sa folosesc rujul asta! Eh, sufletul 🙂 Asa ca daca intru in ele, le iau de la un capat la altul :).

      Astept sa vad ce zici in iunie 😀 daca te-ai tinut de cuvant! :*

  4. […] 24 produse pe care le-am aruncat, deşi nu le-am consumatNoutăţi de toamnă – noiembrie 2017Noutăţi de iarnă Yves Rocher: ediţiile limitate Fructe de poveste şi Vanilie albăCaffeine Solution 5% + EGCG – The Ordinary, DeciemBlack Friday 2017 – 13 site-uri pe care le urmăresc […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Fii la curent cu tot ce mişcă pe FromMegwithLove.Ro! Hai şi pe Facebook: