Produse consumate – septembrie 2017

Bună dimineaţa! Dacă în penultimul articol am vorbit despre noutăţi de toamnă, ei, acum vă invit să vorbim despre produse consumate. Am adunat o pungă destul de mare din iunie şi până acum, însă unele se repetau, aşa că degajez, vă rugăm! Iată-le pe cele pe care le-am păstrat şi despre care vreau să vă spun şi câteva cuvinte, după posibilităţi:

  • gel de duş I love… honey and almond. Mi se făcuse tare dor de aroma de miere într-un produs. Cu gândul la gama celor de la Oriflame, am folosit acest gel de duş cremos şi duuulce. Mi-a plăcut, ba chiar l-am folosit din abundenţă, însă nu l-aş cumpăra din nou. Doar aşa, când mi se va mai face dor de miros.
  • Dove nutrium moisture – l-aţi mai văzut la mine. Are aromă de fistic şi magnolie (a avut, mai bine zis) şi mi-a plăcut cum se simte pe piele. Ca orice produs Dove, de fapt. Probabil îl voi cumpăra din nou.
  • spumă de baie Balea, marcă proprie dm, cu aromă de frangipani (plumerie). Parcă odată pus pe piele nu a mai avut acelaşi miros fain. Ca să nu mai spun că nici nu a persistat. Am folosit mult de fiecare dată, ca să scap de el.

  • dacă tot a fost vară, am consumat vreo patru antiperspirante. Câte două de căciulă (de fapt, de un B.U. fix la fel mai trag acum, e pe terminate). Nu îl voi mai lua, pentru că mi se pare prea greoi, iar la pulverizare trebuie aerisit, fiind foarte prăfos aşa. Nu l-am putut folosi în aceeaşi cameră cu fetiţa mea, fiind prea înecăcios.
  • Dove – original. Big love! Cred că voi rămâne pe Dove de acum înainte, este finuţ şi mă protejează.

  • deşi dermatita mea seboreică îşi face de cap şi pe scalp, uneori am şamponat mai întâi cu un şampon pe care îl aveam desfăcut (ca să îl termin), iar apoi cu Head and Shoulders.
  • Balsamul Fibralogy de la Elseve mi-a plăcut mult, descurcă părul şi îl lasă fin. O gamă foarte faină, din punctul meu de vedere, alături de cea cu argilă.

  • O altă spumă de duş pe care am consumat-o (de fapt am consumat toate cele trei variante, unde or fi?!) este Silk Mousse de la Nivea. Foarte faină, conduce detaşat faţă de Balea. Ştiţi că îmi plac produsele spumă, aşa nu o voi ocoli.
  • Un gel de duş care mie personal nu mi-a plăcut este Neroli de la Bottega Verde. Mirosul mi s-a părut greoi, prea amărui pentru gustul meu. L-a consumat soţul, lui i-a plăcut.
  • Şi apropo de asta, mi-a păstrat Original Source Mint and Tea Tree-ul, ca să nu credeţi că foloseşte numai dulcegării (zise el). Este un produs destinat bărbaţilor şi din câte am văzut, conţine ulei esenţial de mentă. Foarte fresh şi fain după ce se duşa.
  • Yves Rocher este şi el prezent cu acest gomaj cu anason şi măr. L-am folosit mai mult pe picioare înainte de epilat. Ar trebui să aveţi un scrub în casă pentru astfel de ocazii.

  • domnul meu ten a fost demachiat cu La Roche Posay ultra sau cu uleiul de duş Atoderm de la Bioderma. După ce am folosit apa micelară Ultra am clătit mereu şi am urmat paşii rutinei de îngrijire a tenului. Dacă am folosit machiaj (mascara, tuş etc), am demachiat şi cu uleiul de duş şi mai apoi am trecut la următorii paşi.

  • pe mititelul ăsta (Calm Redness Relief) de la Paula’s Choice l-am comandat din nou fără să clipesc. M-am înţeles extraordinar de bine cu el, şi deşi există şi alte variante de serumuri care îngrijesc pielea cu roşeaţă, am foit ingredientele, m-am gândit, m-am sucit… vezi, 150 de lei sau cât e el nu sunt tocmai de colo. Însă am decis că merită! Aşa că l-am dat pe acesta la gunoi şi am desfăcut un altul. Yey!

  • gel de duş Le Petit Olivier – o cremă de duş, mai bine spus, pe care am consumat-o destul de rapid. Face o spumă onctuoasă, iar mirosul a fost mai aparte.
  • din nou Dove, de această dată în varianta Invisible Dry. Îmi place cel mai mult varianta Original, dar am zis să mai schimb un pic.
  • spumă de păr SP. Am mai avut-o o dată, nu ştiu de unde m-am pricopsit iar cu ea. Am consumat-o pentru că e mică, altfel nu aţi fi văzut-o în veci. Folosesc foarte rar spumă de păr – prefer fixativul sau orice altceva.
  • cremă de mâini Neutrogena. Nu a făcut minuni, contrar aşteptărilor mele. Am folosit-o cu vreo alte patru (da, patru) în paralel şi am văzut că mâinile mele au început să arate normal, însă nu pot spune care a fost motivul. Pe celelalte le consum şi le convoc în următorul articol cu produse consumate, bine?

  • perle depilatoare Farmec. Dap, din nou ele. Am găsit acum un site care comercializează ceară profesională (zic ei) şi voi da comandă ca să încerc una alta de acolo, deci pe moment nu le veţi mai vedea la mine. Sper să găsesc ceva mai calitativ.
  • spray pentru încălţăminte balea, luat din dm. Şi la mai mare! Tot veţi vedea produsul acesta la mine, mereu l-am lăudat şi recomandat.

  • două loţiuni sau creme cu factor de protecţie solară pe care le-am consumat vara aceasta sunt cea de la A-DERMA şi cea de la Jason. Din punctul de vedere al formulelor, Jason este mult mai bună şi am primit-o de la Julie pentru fetiţa mea. Dar bineînţeles că am folosit şi eu din ea :D. Ideea e că după aplicare se întindea suuuper greu (na, minerală), pielea rămânea uleioasă, grasă – în niciun caz nu am putut să o folosesc pe faţă. Dar pentru bebe am folosit-o cu spor.
  • Pe picioruşe (pe degetele de la picioare mai ales) dădeam rapid câte un fâs fâs de A-DERMA. Şi eventual eu mă fâsâiam în lift în zilele în care nu avea răbdare în casă. Mi s-a părut foarte practică. Mai am vreo două desfăcute, o să caut prin genţi şi le pun şi pe ele în următorul articol dacă sunt terminate.

  • de ceva timp am început să fiu pasionată de aromaterapie şi de uleiuri esenţiale. Consumasem deja uleiurile acestea de la Solaris, însă am început să cumpăr pure şi să le difuzez în aparat special. Ne place aşa de muuuult! Uleiurile esenţiale pure sunt scumpe, însă pot fi folosite şi în scop terapeutic. Am rugat un aromaterapeut să ne explice mai multe despre asta şi am scris despre aici.
  • închei lista cu un produs care nu e consumat, dar căruia i s-a stricat pompiţa şi m-am enervat pe el. Lichidul de curăţare şi dezinfectare pentru pensule de la elf – probabil l-aţi recunoscut. L-am folosit cu succes, mi s-a părut că are efect, pensulele se simţeau mai curate cumva, însă pur şi simplu nu am avut răbdare să îl transfer în alt recipient sau mai ştiu eu ce.

Voi ce produse aţi consumat în ultima perioadă? Cu ce vă lăudaţi? Vă pup şi vă trimit un zâmbet!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Comments

7 Discussion to this post

  1. Maria I says:

    Buna Adina.
    Imi plac tare mult acest gen de articole pentru ca ma inspira si astfel descopar si produse eficiente.
    Uleiul de dus Bioderma, gelul de dus Dove si samponul H&S sunt nelipsite si recumparate aproape in fiecare luna.
    In plus fata de astea am terminat si o crema atoderm si o lotiune cu vanilie de la Nivea- un adevarat rasfat pentru aceasta vreme.
    Asteptam si un clip cu noutati sau favorite!
    Pupici!

  2. Noi folosim spray-uri pentru incaltaminte de la Avon si nu au cine stie ce rezultate. Cred ca o sa-l incercam si noi pe cel de la Balea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *