Tartă cu mere – Lidl

Dragi, acum muuult timp v-am scrie pe blog despre o descoperire şi o dezamăgire culinare şi am avut marea surpriză ca acel articol să fie foarte comentat şi urmărit. De aceea, m-am gândit ca astăzi să vă scriu despre un alt produs pe care l-am descoperit în Lidl şi pe care vi-l recomand: este vorba despre o tartă cu mere.

Mai exact, un produs semipreparat pe care eu l-am gustat prima oară la cineva – recunosc. Pentru că ne-a plăcut mult (avea şi un sos de vanilie pe deasupra, yummm!), am întrebat care e reţeta.

– Reţeta, zici? Lidl se numeşte reţeta! Şi-a zâmbit, simpatică.

Aşadar, la următorul drum pe care l-am făcut în Lidl, am căutat acea tartă cu mere. Am găsit şi varianta cu prune, dar eu prefer merele în astfel de prăjitură cu aluat sfărâmicios. După ce am preparat-o de mai multe ori, aseară i-am făcut şi fotografii. Şi iat-o azi vedeta articolului!

Tarta de mere de la Lidl este congelată, iar eu prefer să o bag în cuptorul cu gaz (175 grade) pentru 30 de minute. Mai adaug cinci minute trecând la cuptorul electric pentru a o rumeni frumos deasupra şi gata! Instrucţiunile sunt trecute pe cutie, o puteţi pune şi la microunde.

Înainte şi după cuptor:

Tartă cu mere - Lidl

Interiorul chiar are mere :), iar tarta este crocantă. Eu de aceea am şi lăsat-o mai mult la cuptor.

Pentru un răsfăţ de zile mari, eu am adăugat scorţişoară din belşug şi repede-repere am împrietenit-o şi cu o cupă de îngheţată Siviero Maria. Cât încă era fierrrrbinte!

Tartă cu mere - Lidl

Tartă cu mere - Lidl

O puteţi lua pentru a vă răsfăţa voi sau poate fi acolo de rezervă în congelator, pentru când se anunţă oaspeţi şi nu aveţi nimic bun cu care să îi serviţi.

Aşa cum vă spuneam mai sus, mie îmi plac foarte mult acest tip de tarte şi prăjituri cu aluat care se sfărâmă, deşi pregătirea lor în casă durează mai mult. Din când în când, putem cumpăra aşa ceva, gata de băgat în cuptor!

Voi aţi luat această tartă cu mere de la Lidl? Cum vi s-a părut?

Vă pup şi vă trimit un zâmbet!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Comments

13 Discussion to this post

  1. Federova says:

    N-am nai fost la lidl de 100 de ani si mereu zic ca trec pentru ca stiu ca are chestii faine. Am vazut in ultima revista ceva ce voiam dar nu cred ca mai gasesc acum. In fine.
    Am inghiti in sec dupa ce ti-am vazut pozele. Nu am luat niciodata dulciuri congelate/semipreparate dar asta cu siguranta as lua-o. Arata prea bine si ador tartele. Mai ales cu inghetata deasupraa..

  2. N-am avut niciodata curaj s-o incerc, chiar daca mereu mi se face pofta cand ma uit la tartele lor. Acum dupa pozele tale, cred ca nu mai astept si dau o fuga :)))

    • Am vazut ca pana pe 13 e la reducere :). Eu nu prea am drum prin Lidl si am avut parte de niste faze naspa la ultimele doua vizite, asa ca mai iau o pauza. Dar daca ai aproape, o poti incerca :)

  3. Mihaela Br. says:

    O,ce bine ca am aflat de tarta aceasta cu mere ! Arată și mai bine cum ai combinat-o cu înghețată! Eu iau din când în când o pizza vegetariană congelată de la Lidl , este foarte bună! Te pup! :)

  4. Amy says:

    Cand vine vorba de dulciuri, ce-i drept mananc rar, le prefer pe cele facute in casa. In general, produsele congelate au nspe mii de prostii in ele si zau ca nu vreau sa le mananc. Nici macar inghetata nu-mi mai cumpar, desi intr-un timp eram disperata dupa cea cu fistic de la Betty Ice. Mi-am dat seama ca am mancat atatea prostii cand eram mica, incat acum am pus stop la tot ce inseamna chimicale, E-uri si alte rahaturi de genul asta.

    • Amy, nici eu nu sunt adepta semipreparatelor sau a produselor inghetate mai ales de cand am fetita, insa consider ca din cand in cand, pentru o pofta, chiar nu o sa se faca gaura in cer. Eu parca dimpotriva, cat eram mica, mancam mai sanatos – legumele chiar erau din gradina, ouale, carnea de casa etc. Acum oricat de bio, eco ai alege, tot nu ai 100% siguranta ca nu au ceva dubios in ele.

  5. Delia says:

    Sincer, mi-ai facut pofta, arata foooarte bine. Problema mea este ca am pitici pe creier cand vine vorba despre ingrediente. Sunt curioasa ce contine.

  6. Vai ce bine arată!! Să sții că eu am cumpărat de câteva ori dar varianta cu prune și ne-a plăcut mult. Uite că nu m-am gândit că o putem suplimenta cu înghețată, mulțumim pentru idee și data viitoare cumpăr și eu una cu mere :-*

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *