Activia lansează două sortimente noi de iaurt – #pauzaActivia

Iubitoare ale iaurtului Activia, veniţi un pic mai aproape, pentru că am veşti bune pentru voi! Săptămâna trecută am fost invitată la un eveniment în cadrul căruia am aflat că gama Activia s-a îmbogăţit cu două sortimente noi de iaurt.

Combinaţiile sunt super-interesante, iar cele două produse sunt special create pentru a aduce un aport de proteine şi/sau un aport de energie. După cum ne doreşte inimioara!

Mai exact, responsabilă de aportul de proteine este varianta Activia cu quinoa şi alune de pădure. Eu am început să folosesc acest ingredient-minune odată cu începerea diversificării fetiţei mele. Mărturisesc că până atunci nu îl încercasem şi mi s-a părut foarte ingenioasă adăugarea sa în iaurt. În cazul în care nu ştiţi, quinoa este o cereală foarte populară (la noi abia acum începe să capete teren), care conţine nouă amino-acizi esenţiali. Quinoa are un gust destul de vag, însă aici intervin alunele de pădure. Combinaţia este dulceagă, uşoară.

În ceea ce priveşte aportul de energie, poftim în scenă sortimentul de Activia smochine-ovăz şi mei. Nu e aşa că e foarte faină şi această combinaţie? Smochinele sunt bogate în potasiu şi conţin fibre (asta pe lângă Bifidus Actiregularis), iar ovăzul şi meiul ajută şi ele la un tranzit mai bun şi la o sănătate digestivă mai bună pe termen lung.
Trebuie să recunosc că această variantă îmi place mai mult dintre cele două.

Împreună cu domnişoara Fundiţă în #pauzaActivia

http://frommegwithlove.ro/wp-content/uploads/images/frommegwithlove/activia%202.jpg

Aşadar, dacă aveţi poftă de ceva bun şi uşor, daţi-le o şansă! Fie că e vorba de micul dejun sau de o gustare rapidă, încercaţi să înlocuiţi prostiuţele (foitaje, biscuiţi, chipsuri etc) cu un produs cremos, răcoritor (că tot vine vara), hrănitor şi mult mai sănătos.

Voi ce sortiment sunteţi tentate să încercaţi mai întâi dintre cele două?

Vă pup şi vă trimit un zâmbet!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Comments

2 Discussion to this post

  1. De mica iubesc iaurturile Activia, mai ales cele de baut. Cred ca cel cu quinoa este extrem extrem de gustos. De-abia astept sa le incerc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *