Cartoful dulce – cum îl gătim şi de ce ar trebui să îl consumăm

Nici nu mai ştiu când am descoperit acest cartof dulce. Cert e că de foarte multe ori am făcut deserturi din el, iar cel mai simplu şi mai rapid de făcut a fost fie sub formă de rondele date la cuptor, fie sub formă de cremă – de fapt, leguma propriu zisă pasată.

M-am hotărât să vă spun câte ceva despre cartoful dulce pentru că deşi îl găsim prin supermarketuri, puţină lume l-a încercat. Cel mai des aud mămicile vorbind despre el, pentru că îl introduc odată cu diversificarea lui bebe, însă am prietene care nu au gustat niciodată această legumă. Ce să mai spun despre a-l consuma.

Cartoful dulce are o coajă rozalie comestibilă, iar atunci când îl cumpărăm este bine să îi alegem pe cei mai grei. Un lucru interesant şi important de ştiut despre aceşti cartofi este faptul că dulceaţa lor este dată de modul şi temperatura de gătire. Astfel, pentru a ne bucura de cartofi dulci cât mai dulci, trebuie să îi lăsăm la foc mic (la cuptor sau la fiert) cât mai mult timp.

Cartofii dulci sunt originari din America Latină. Pe glob sunt serviţi atât ca atare, cât şi ca ingrediente în dulciuri (plăcinte, prăjituri etc) sau chiar curry-uri. China este cel mai mare producător şi exportator de cartofi dulci, unde se pot găsi de cumpărat pe stradă (aşa cum găsim noi castane coapte).

De ce să consumăm cartof dulce:

  • Cartoful dulce este bogat în fibre digestive, ceea ce ajută la ameliorarea constipaţiei şi la instalarea unui tranzit bun;
  • Cartoful dulce este bogat în acid folic, deci sunt recomandaţi atât femeilor care doresc să rămână însărcinate, cât şi viitoarelor mămici;
  • Având conţinut ridicat de potasiu, consumul de cartof dulce este indicat pentru prevenirea bolilor inimii;
  • Tot datorită potasiului pe care îl au în compoziţie, cartoful dulce este recomandat a se consuma în perioadele de stres. Poate atenua crampele musculare, legate deseori de deficitul de potasiu din organism;
  • Cartoful dulce are indicele glicemic scăzut;
  • Cartoful dulce este o importantă sursă de proteine, vitamina C, zaharuri naturale, carotenoizi, fier şi calciu.

Cum prepar eu cartoful dulce:

  1. Aşa cum vă spuneam mai sus, uneori tai cartoful dulce în felii pe care le pun într-un castronel. Apoi adaug din belşug scorţişoară, ghimbir praf, cuişoare praf, nucşoară. Pentru ca aceste condimente să se prindă mai bine de cartof, stropesc cu un pic de ulei de cocos. Transfer în tava pe care am pus deja o foaie de copt şi bag la cuptor la cea mai mică temperatură pentru minim 30 de minute. Durata este dată de grosimea feliilor de cartof dulce. Putem spune că am făcut nişte chipsuri sănătoase şi naturale 100%, nu e aşa?
  2. A doua variantă este transformarea cartofului dulce într-un piure. Tai cartoful cubulete şi îl la pun la fiert la foc mic cu condimentele preferate. Când furculiţa pătrunde cu uşurinţă în cubuleţe, iau de pe foc şi pasez (cu mixerul vertical sau cu furculiţa).
    Dacă doresc un desert mai dulce, mai adaug miere de albine sau sirop de arţar cu a3romă de scorţişoară.

Cartoful dulce preparat poate fi păstrat la frigider pentru câteva zile.

Voi consumaţi cartof dulce? Dacă da, cum îl preparaţi? Dacă nu, sper că v-am stârnit curiozitatea şi că îl veţi încerca măcar o dată!

Vă pup şi vă trimit un zâmbet!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Comments

4 Discussion to this post

  1. Romina says:

    Mie imi plac cartofii dulci <3 Tot la cuptor ii faceam si eu de obicei – cu scortisoara si ocazional cu anason (doar pentru aroma, cand ii scoteam din cuptor il aruncam). Dar nu am reusit niciodata sa ii fac gen chips-uri – pentru ca partea de interior mai mereu se inmuia.
    Citisem undeva ceva reteta cu un fel de "paste" facute din cartofi dulci, dar nu am apucat sa o incerc.. Dar este pe lista 😀

  2. Eu n-am mancat niciodata cartofi dulci, chiar daca iubitul meu ma innebuneste cu ei nu am mancat niciodata.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *