Ultimele produse consumate în (din) 2016

Nu am mai vorbim din septembrie despre produse consumate. Atunci am făcut clip, însă acum pur şi simplu nu am mai avut răbdare să strâng produsele în pungă şi pe măsură ce le-am consumat, le-am fotografiat şi expediat la coş. Mai jos veţi vedea majoritatea produselor consumate din toamnă şi până acum, alături de mici impresii şi păreri personale. Aşa cum v-am obişnuit :)

Să începem cu produse dedicate îngrijirii părului:

  • şampon uscat Batiste, varianta Blush. Comandat de pe asos acum multă vreme, nu mi s-a părut la fel de eficient ca alte variante, aşa că l-am folosit când nu a fost chiar nevoie de el. Parfumul său nu mi-a plăcut în mod deosebit, dar a fost mult mai puţin pregnant decât cel al variantei Tropical. Eu una nu o să mai cumpăr această variantă iar.
  • şampon Elseve Fibralogy. Veţi vedea multe şampoane, pentru că deşi se spune că mămicile nu prea au timp de duşat şi spălat părul, pentru mine asta a fost un “must do”. Şi asta pentru că am făcut mătreaţă! Am fost disperatăăăăăă, până când am aflat că de fapt, este o reacţie hormonală. Şi că o să fie până când o să vrea scalpul meu. Mhm… Dar revenind la şampon, mi-a plăcut super mult cum lăsa părul. Am observat densitate – sau volum – numai că, ce să vezi: nu m-a ajutat deloc, fiind nevoie să ţin părul cât mai mult strâns. Aia e! Măcar ştiu că funcţionează la mine.
  • mască Elseve Extraordinar. Nu a fost chiar extraordinară şi abia am aşteptat să o consum. Formula e foarte densă şi produsul spornic, dar nu am observat nimic fabulos la păr după aplicare.
  • şampon Head & Shoulders. Am topit vreo două, v-am zis mai sus de ce.

  • Aproape moooor când am mătreaţă. Aşa se explică încă un flacon de H&S şi unul de Clear. Fără rezultat, de data asta.

  • Nivea Repair and Targeted Care – şampon şi balsam. Pentru prima dată în viaţă, am consumat un balsam odată cu şamponul. Nu pot să zic că sunt fabuloase, dar nici cele mai aiurea. Nu am simţit nimic reparat, însă vă rog să vă amintiţi că părul are de suferit la câteva luni de la naştere. Poate că voi veţi observa rezultate!

  • s-au strecurat şi două produse a lui ză oan în foto. Nu de alta, dar mereu îmi spune să vă arăt şi ce consumă el, ca să nu credeţi că foloseşte numai geluri cu aromă de trandafir (ha-ha). STR8 hair and body, pe care nu îl foloseşte decât pe post de gel de duş (face mătreaţă, zice el) şi HYMM for men de la Amway. De acesta nu s-a plâns, dar la el baza e H&S-ul, aşa că tot gel de duş a fost şi el.
  • Nivea creme care e gelul de duş care nu îmi lipseşte din raftul de lângă cadă. Serios! Îmi place mirosul său în mod deosebit.
  • O noutate a toamnei a fost gelul de duş de la Bourjois, Seduis-moi. Nu am mai avut de muuult un gel de duş de la brandul acesta, însă nici nu îmi doresc să îmi mai iau prea curând. Varianta a fost cam apoasă şi din cauza asta l-am consumat repede – mi-era a scăpa de el.
  • gelul de duş şerbet cu aromă de rubarbă şi portocală de la alverde, marca proprie dm, a fost spectaculos mai mult în flacon. Pe piele nu prea… a avut un miros interesant şi cam atât. Nu o să îl cumpăr iar.

  • gel de duş Nivea Creme Smooth cu unt de shea – l-am primit şi l-am consumat, pentru că mi-a plăcut mirosul său mult mai subtil decât cel al clasicului de mai sus. Dar dacă ar trebui să aleg, clar, merg pe prima variantă.
  • gel de duş cu aromă de pepene verdeBalea, marcă proprie dm. Mai mult pepene galben aş spune eu. Abia-abia l-am consumat, nu prea mi-a plăcut odată scos din flacon.
  • nu pot spune acelaşi lucru şi despre Chapter 04, gel de duş cu lichee şi lotus. Maaaamă, ce mi-a plăcut cum miroase! L-am folosit în fiecare zi. A fost primul produs pe care l-am încercat de la acest brand şi m-a făcut să vreau să văd şi alte variante.

  • ăăă… da. Spray-ul cu apă termală La Roche Posay şi uleiul Bioderma sunt consumate de către fetiţa mea. Am spus că nu încurc blogurile între ele, însă am vrut să le menţionez pentru că apă termală cu siguranţă putem folosi şi noi pentru hidratare. Mi-a plăcut aceasta, v-o recomand! La fel şi uleiul ABC Derm – am avut piele foarta fină şi eu după ce am masat-o pe ea. Şi clar, aş folosi şi eu acest produs.

  • şerveţele intime Nivea. Le am mereu, deşi nu le folosesc foarte des.
  • cremă de mâini cu cacao şi portocale, Yves Rocher, din colecţia de sărbători de anul trecut. Cam fluidă şi nu neapărat foarte hidratantă, dar mirosul ei m-a făcut să o consum.

  • gel de duş B.U. in action vanilie şi lămâie. Saaau, cu alte cuvinte, cremă de lămâie. Mi-a plăcut extrem de mult mirosul şi l-am consumat foarte rapid din această cauză.
  • spumă de baie Sparkling Sunrise de la Cien, marcă proprie Lidl. Iniţial, aroma de creme brulee m-a încântat. Însă nu şi produsul în sine. Am folosit alte spume mult mai ok, mai hidratante. Ajunsesem să îl fâsâi muuult, numai ca să scap de el. Deşi iubesc produsele tip spumă, acesta nu mi-a plăcut.
  • Palmolive mineral scrub – l-am luat pentru mirosul său supeeeeeeeer fain, deosebit. Deloc dulce, potrivit pentru zile în care chiar vrei altceva. Unde mai pui că a avut şi particule mici de scrub în compoziţie! Mult spus “masaj”, dar plăcută prezenţa lor.
  • mini gel de duş cu liliac şi lavandă. Lavanda nu mai este iubirea mea de altădată, aşa că am desfăcut gelul acesta de duş cu o reţinere. Din fericire însă, mirosul de liliac a fost mai puternic. Yuhhhuuu!
  • gel de duş – ăăă, pardon, loţiune de duş Balea cu ghimbir şi lămâie. Luat din dm pentru mirosul revigorant al lămâii amestecate cu ghimbir. E perfect şi pentru el, şi pot spune că a fost şi foarte pe gustul meu.

  • săpun lichid antibacterial mil mil. Hm… nu ştiu cum să vă zic, dar eu turbez când merg la restaurante şi văd apă cu săpun în recipientul pentru săpun. Chiar aşa de scump o fi să cumperi un amărât de săpun lichid?! Mi se pare lipsă de respect pentru client, jur. Ăla îţi lasă câteva zeci sau sute de lei, şi tu îi pui apă cu săpun la baie. În fine – am scris asta pentru că fiiiix acelaşi lucru l-am gândit când am folosit pentru prima oară acest săpun lichid de la milmil. E atât de lichid şi trist, încât m-au apucat nervii instantaneu. Acum că nu prea mai ies prin restaurante, na, poftim, am apa cu săpun a mea, proprie şi personală. Drept urmare, l-am aruncat.
  • dizolvantul cu pompiţă de la Cien l-aţi văzut de multe ori printre minunatele produse consumate pe care vi le-am prezentat de-a lungul timpului. E practic, îşi face treaba, el e.

  • Toleriskin de la Ivatherm este un demachiant fluid pentru faţă şi ochi cu textură de gel. Foaaaarte finuţ, a îndepărtat machiajul de pe tenul meu câteva luni de-a rândul. A ţinut mult, pentru că după cum ştiţi, eu folosesc şi apă micelară sau un alt tip de demachiant. Mi-a plăcut cum s-a simţit tenul după demachierea cu el, cu siguranţă este un produs pe care l-aş cumpăra şi recomanda. Am şi vrut să vi-l arăt într-un clip şi să vă spun cât de mult îmi place, dar efectiv nu am mai apucat.

Şi gataaaaaaaaaaa cu produsele consumate în 2016!

Voi ce produse aţi consumat în ultima perioadă? Avem vreo ceva în comun?

Vă pup şi vă trimit un zâmbet!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Comments

6 Discussion to this post

  1. Elena says:

    Eu am avut de la Balea săpun lichid cu aromă de pepene verde, dar mi-a mirosit a galben până când l-am consumat. Ăla cu Papaya în schimb e iubirea mea și a lui – mă crezi că am vreo 5 rezerve? :))
    De la YR am încercat și eu crema de Crăciun, aia cu pere și chiar e cam apoasă; nu m-a dat pe spate :(
    Apa termală de la LRP îmi place mult de tot, la mine vara se duce imediat.

    • Tooocmai, galben mi separe si mie! :)
      Cel cu papaya – fix la fel si eu :). Acum am luat insa un Touch, sa vedem cand soseste (e comanda). Cremuta de la YR nu am incercat-o, pentru ca mi-am propus ca pana face bebe sase luni sa nu folosesc produse parfumate. Am folosit doar cand am iesit, in rest… nu prea.
      Cu apa termala sunt de acord, e foarte buna la casa omului.
      Te salut, Elena, si iti multumesc pentru comentariu! :)

  2. Rozatoare says:

    Eu folosesc constant uleiul de la Bioderma, mi se pare eficient si foarte usor de folosit

  3. Crina Matei says:

    foarte dragut articolul. poate pe viitor voi incerca si eu un articol de genul acesta 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *