Zece motive pentru care să îţi iei pisică

Azi noapte am adormit ca un sugar, cu mâinile în sus, pe pernă, în apropierea capului. M-am trezit la un moment dat pentru că aş fi vrut să mă întorc, însă după câteva secunde, m-am răzgândit pentru că am fost inundată de un sentiment de bine venit aşa, din senin. Să vă explic: cum stăteam eu aşa şi mă adunam în realitate, am simţit un puls în mână. Şi nu, nu era pulsul meu, ci era o inimioară care bătea regulat. Am realizat că de fapt DeeDee se pusese cumva pe mâna mea şi fix inima şi-o pusese în palma-mi. M-am topit… şi m-am gândit că sunt o norocoasă, că am o minune cu blăniţă lângă mine. Nu aş putea să vă explic exact ce sentimente m-au cuprins, pentru că probabil pe unele dintre voi deja v-am pierdut, pentru că mă credeţi deplasată.

Însă numai cine nu are un animal în preajma sa nu ştie câtă bucurie îi poate aduce acesta! Aşa mic, gălăgios, mieunăcios, obraznic, cu chef de ţopăială la 2 de noapte, când ţie îţi cad ochii în gură. Sau, pe cealaltă parte, aşa fragil şi plin de iubire pe care ţi-o oferă necondiţionat. Oricât de drăcuşor ar fi, la un moment dat i se termină bateriile şi vine şi se covrigeşte lângă tine. Ăsta e momentul magic!

De aceea, m-am gândit să scriu Zece motive pentru care să îţi iei pisică. Asta, bineînţeles, în cazul în care nu aş avea-o deja pe DeeDee (în articolul Pisici, pisici si iar pisici găsiţi povestea lui DeeDee şi a celorlalte pisicuţe pe care le-am avut).

  1. O pisică îţi va umple casa de voie bună şi torcăială. Dap, cineva chiar va veni repede la uşă când te întorci de la serviciu! O să vezi diferenţa şi o să ajungi să simţi lipsa bun venit-ului urat de pisica ta!
  2. Spuneam mai sus de torcăială. În cazul în care nu ştiai, torsul unei pisici linişteşte şi calmează. Se spune că ar avea şi puteri vindecătoare datorită frecvenţei sale şi din acest motiv, pisica este de multe ori numită “terapeut cu blăniţă”. Oricum ar fi, o cană de lapte cald, o carte bună şi o pisică torcăicioasă lângă tine (sau pe tine, după cum ai învăţat-o) e cea mai bună metodă de a te relaxa.
  3. Pisicile sunt adorabile. Cu năsucul lor roz sau cafeniu, cu pernuţele lor şi cu delicateţea de felină – te vor cuceri! Aşa cum au făcut cu milioane de oameni, pentru că, în cazul în care nu ştiai, pisicile sunt cele mai numeroase animale de companie.
  4. Veţi avea parte de sesiuni de masaj gratuite! Nu ştiu cum anume să numesc frământarea cu lăbuţele pe are o fac pisicile. Fie că îşi aşează mai bine locul, fie că se alintă, pisicile fac cozonăcei. În momentele acelea, poate să fie alertă de tsunami şi ploaie de meteoriţi, că nu mă mişc din loc! Îmi place aşa mult!
  5. O pisică este independentă şi nu se va plictisi cât va sta acasă singură. Va dormi, se va spăla, se va juca (ai grijă să îi laşi cu ce la îndemână, fie o alună – dacă nu vrei să investeşti în jurării – sau un şoricel. Pisicuţele sunt atrase de tot ce foşneşte, aşa că îi poţi face mingi sau îi poţi prinde o hârtie mototolită de clanţă – cu siguranţă îi vei da de lucru!).
  6. Nu trebuie să scoţi pisica afară dimineaţa (ura!) sau seara când ajungi acasă după o zi luuungă de muncă (de două ori ura!). Oricum, faptul că o vei avea te va responsabiliza destul (nu uita că are nevoie şi de apă proaspătă, mâncare, nisipi curat, mers la veterinar – şi atribuţiile vor fi ale tale).
  7. O pisică nu va fi afectată prea rău dacă stă singură un weekend. Sau un weekend prelungit. Atât timp cât are mâncare şi apă, nu ai de ce să îţi faci griji. Noi am plecat de multe ori de acasă pentru două zile şi mai apoi am mai prelungit şederea cu încă una-două-trei, iar când ne-am întors, DeeDee era bine merci, dornică însă de muuultă atenţie şi iubire. Dar după cum spuneam, mereu îi las apă şi mâncare (există şi dispozitive speciale, fântâni, însă noi nu avem aşa ceva) în mai multe locuri din casă. În cazul în care ştim din start că plecăm o săptămână să spunem, lăsăm cheia unui prieten care vine şi o mai verifică. Simplu, nu? Prieteni pisicari se găsesc şi întoarcem mereu favorul!
  8. O pisică te va ajuta să obţii mai mulţi followeri pe instagram! 🙂 Ai grijă, însă, să nu treci în cealaltă extremă, cu 5 poze pe minut.
  9. Subiectul “pisică” te poate scoate de multe ori din impas sau poate descreţi frunţile. Mi s-a întâmplat de multe ori să mă întâlnesc cu persoane care au pisică şi să ne apucăm să povestim despre năzbâtiile lor (fiecare mândră nevoie mare de copilul ei cu blană). Astfel de discuţii detensionează atmosfera, apropie oamenii prin împărtăşirea unor experienţe personale şi aduc zâmbetul pe buze. De multe ori sunt întrebată şi “-Ce face DeeDee?”, lucru care mă bucură şi îmi arată că oamenii reţin mult mai bine lucruri plăcute, conversaţii uşoare, însă în care pui suflet. Sau mi s-a întâmplat să fiu întrebată de DeeDee, deşi nu cunoşteam decât din vedere persoana cu care vorbeam.
  10. În mediul virtual poţi face cunoştinţă cu alţi stăpâni în cadrul grupurilor şi puteţi lega prietenii frumoase.

 

Sunt curioasă dacă sunteţi de acord cu cele zece motive pentru care să îţi iei pisică pe care le-am enumerat eu. Aţi mai adăuga ceva?

De asemenea, credeţi că ar fi util să fac un articol în care să spun şi câteva motive pentru care nu aş recomanda să ne luăm o pisică? Pentru că oricât am vrea, sunt şi situaţii pe care ar trebui să le ştim de dinainte.

Vă pup şi vă trimit un zâmbet!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Comments

24 Discussion to this post

  1. Ce frumoasa este!
    Sa-ti traiasca!
    Am si eu pisicute si le iubesc din toata inima 🙂

  2. iguanitza says:

    Felicitari pentru idee.
    Ai dreptate, cine nu are un animalut, nu stie despre ce e vorba si de bucuriile pe care ti le aduce un animalut.
    A mea nu “framanta” deloc – am inteles ca “obiceiul” asta se datoreaza faptului ca pisicile sunt luate de la mama lor prematur, ca asta ar fi miscarea pe care o fac penru a fi alaptate.
    Mie nu mi se pare ca o pisica te ajuta sa ai mai multi followers, cel putin eu nu am observat asta.
    Pisicile sunt bune si pentru persoanele care sunt mai ocupate, nu stiu – pentru ca pisicile nu sunt asa pretentioase precum cateii, cu care trebuie sa te joci, sa iesi la plimbare, sa fuga si asa mai departe.
    Isis a ramas o singura data singura acasa, un weekend, si s-a descurcat foarte bine. Sunt curioasa ce face ea asa in timpul zilei, cand e singura acasa ha ha. Probabil ca doarme.
    Da, atunci cand discuti de o pisica cu cineva care are o pisica…e o discutie placuta, care ramane in mintea omului.

    Astept cu interes si articolul despre motivele pentru care nu ai recomanda o pisica.
    Va pup.

    • Igu, saru’mana mult! As incepe o campanie in sensul asta, tare mult mi-ar placea sa ajut… Eu am scris articolul in plin “sezon” de adoptii.
      Ai dreptate, cozonacitul apare cand pisicutul e luat prea devreme de la mamica lui. Habar nu am ce s-o fi intamplat cu DeeDee… saracuta.
      Cat despre followers, mi s-a intamplat sa primesc intrebari (email, FB) referitoare doar la ea – ce mai face, de ce nu mai pun poze cu ea etc. Pur si simplu sunt persoane care imi scriu ca o iubesc si ca le e drag sa o vada si ca ma urmaresc pentru ea, hehe.
      O sa scriu si cateva motive pentru care nu as recomanda sa iei o pisicuta. Mai bine nu o iei decat sa o duci inapoi dupa doua luni pe motiv ca… miauna noaptea, topaie etc. Poate ca unii nu se gandesc ca exista si plusuri (mult mai multe, daca ma intrebi pe mine), dar si minusuri.

  3. Ai o pisicuta absolut superba! Eu mi-am pierdut de curand motanul si sufar foarte tare dupa el, asa ca acum sunt din nou in cautare dupa puiuti.

  4. Antoaneta says:

    Doamne ca am citit articolul acesta pe nerasuflate si am privit pozele cu DeeDee si am avut tentatia sa o mangai prin poza,Of pupa-i-as eu ochisorii si nasucul ei frumos.Mare dreptate ai cand spui ca numai cine nu are animalut in casa nu stie ce inseamna asta.Am avut si iepuras prin clasa a 7 iar la finalul clasei a 8 a trebuit sa il dam la domnisoare ca incepuse sa devina muscator :))….Apoi pina nu a intrat in casa noastra PRichindel nu prea intelegeam pe o vecina(doctorita) care avea in casa pisicute si catei….credeam ca e usor deranjata la cap…bine ea si exagera cu adunatul de pe strada,dar abia cand l-am cunoscut pe PRichindel si a devenit copilul nostru am realizat ca de efapt tanti doctor avea dreptate sa faca ceea ce facea.Si eu am vrut sa aducn toti cateii si pisicile de pe strada.Sunt cele mai iubitoare fiinte animalutele ….ne dau atita iubire neconditionata ca ar trebui sa ne puna pe ganduri pe noi ca oameni.Chiar daca s-a intamplat sa nu primeasca papica intr-o zi Prichindel m-a iubit la fel ca in orice zi.Si in ziua de azi am remuscari fiindca a fost o zi in viata lui cand efectiv am uitat sa ii dau sa manince pt ca atunci a paralizat tata si am fost la spital si efectiv mi-a iesit din minte….Imi fac si azi MEA CULPA pt asta si sper ca m-a iertat.Cat despre articolul cu motive pt care sa nu iti iei pisica…chiar exista astfel de motive?In afara de acela de a nu iubi animalele.
    Ce sa mai spun eu aici? Absolut nimic….ai spus tu tot Adina…asa ca Neta te pupaceste pufos intai pe tine si apoi pe DeeDee pe care asa de mult asa vrea sa o mangai macar o dat si sa ii pup nasucul…sa ma priveasca in ochi cu minunatii ei ochisori :*

    • Draga mea, nu stiam povestea iubirii tale pentru animalute. Stai linistita, se mai intampla sa uiti sa ii dai papa! Si la noi uneori, mai ales cand topaie toata ziua si mananca tot :). Dimineata ma trezeste ca sa vad ca e bolul gol…
      Sa stii ca exista si motive pentru care nu as recomanda o pisica. Uite, de exemplu, daca vrei sa ai un copil si nu concepi ca bebe si pisica sa traiasca impreuna. Atunci de ce sa iei o pisica daca tu ai in plan un copil? Ca sa o tii cateva luni? Ideea e ca orice ti-ai lua, trebuie sa fii responsabil si sa intelegi ca nu e un bibelou pe care il poti duce inapoi oricand.
      Te pupam!

  5. Alina Anghel says:

    Macar pe Ado nu trebuie sa o scot afara! Asa este, desi nu ma declar mare iubitoare de pisici (sunt mai mult dog friendly), adorabila asta a mea a reusit sa imi intre pe sub piele si sa ma faca sa tin la ea mai mult decat as fi crezut vreodata.

  6. Diana says:

    Te contrazic, pisicile trebuie scoase afara dimineata si seara, dar nu pentru nevoi, ci asa le place lor sa se aventureze:))
    Sa stii ca toata viata mea am avut pisici si catei, acu am ramas cu pisicile si nu va fi zi in care nu voi simti nevoie de un patruped, o felina care sa imi indulceasca viata, sa uit de griji si oboseala si pur si simplu sa ma cuibaresc langa animalutul meu drag.
    As da inca o mie de motive de ce sa ai un pisic in casa, ca alunga stresul, aduna energiile negative, de aia stau ele in colturi ale camerei, etc. Atatea beneficii si totusi nu toti suporta parul de pisica, mieunatul, mizeria care cica o fac.

    • Diana, cum o inveti, asa o ai :). Am fi scos-o si noi, dar stam intre betoane si cand o scoatem la veterinar sau ceva se vede ca e stresata. Cand am fost la casa am pus-o in iarba, am urcat=o in copaci… alta viata :). Dar asa, aici… e si cald rau, am chinui-o.
      Intr-adevar, eu nu am scris despre energii, ameliorarea durerii prin tors etc, pentru ca e posibil ca multi sa fie sceptici. Ca iti topaie si te binedispune cu veselia ei se vede cu ochiul liber 🙂
      Pupam!

  7. Anca B says:

    Eu am pasit cu o gramada de prejudecati in lumea pisiceasca. Toata lumea imi spunea ca pisicile sunt parsive, ca se dau pe langa tine doar cand vor ceva. Acum cine doarme bot in bot cu mademoiselle si cumpara toate jucariile care-i ies in cale? Eu, desigur!

  8. Rokolla says:

    Deede este adorabila. Iubesc animalele si implicit pisicile dar eu imi doresc un cățel. Nu reușesc sa imi conving soțul sa ne luam si noi unul. Degeaba i-am zis ca si fetița ar fi incantata.
    El crede ca va fi singurul responsabil de scos cățelul afara. Posibil! Dar tot imi doresc unul. Cred ca ar fi cadoul perfect pentru ziua lui! 😉

  9. Si eu iubesc foarte mult pisicile, nici nu-mi pot imagina viata fara motanul meu 🙂 Deedee e foaaarte draguta! Iti doresc sa te bucuri de ea cat mai mult timp!!

  10. Maria I. says:

    Sunt topita!!!!
    DeeDee e absolut adorabila si ceea ce uimeste este cat de stransa este legatura dintre voi.
    Va pup dulce, dulce!

  11. Elena says:

    Bună, Adina! Sunt curioasa care este părerea ta despre a avea pisicuța în casa împreună cu bebelușul. Noi tocmai am adoptat o pisicuța, dar plănuim și un bebe în vreo 2-3 ani. N-am vrea sa o dam atunci, dar ma gândesc ca bebelușul e expus la mai multi microbi în preajma unui animalut. ☺

  12. Waa! Ce articol cute!
    L-am citit lenevind in pat impreuna cu motanelul meu, Paris cel pufosel,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *