Produse consumate – culinare #1

Neața! C-o fi bine, c-o fi rău.. nu ştiu, însă am decis să scriu un articol-pilot de acest gen, ca să vedem dacă vreţi să citiţi şi despre aşa ceva pe blog.
Că avem rubrică delicioasă – cu delicatese, adică Reţete în imagini, ştiţi. Aşadar, lesne de înţeles că bucătăria nu e duşmanul meu. Ce-ar fi dacă v-aş povesti ce produse culinăreşti am mai consumat? Nu de alta, dar cred că este mai util să scriu un astfel de articol, în care să strâng produse consumate, descoperiri culinare, dezamăgiri şi aşa mai departe decât să fac zece de acest gen. Promit să nu pun sticle goale de ulei de floarea soarelui decât dacă mi-au dat puteri de Tezeu sau farmece de Afrodită.
Să purcedem la drum, zic! şi să începem cu primul produs pe care l-am consumat.
  • Biscuiţi Ginger Snaps – Sasha. Aţi văzut punguţa în clipul în care despachetam bunătăţi de pe iherb. Biscuiţeii aceştia mi-au ajuns fix pe o măsea :), pentru că a fost o punguţă mostră, însă au fost foarte aromaţi şi mi-au plăcut. Totuşi, varianta locală-importată din Suedia a lor poate fi achiziţionată din Ikea sub denumirea de biscuiţi cu ghimbir. Dacă vă tentează un astfel de produs şi vă încântă ghimbirul, eu vi-i recomand.
  • Organic Coconut Palm Sugar – zahăr din nucă de cocos cu aromă de vanilie, luat şi el tot de pe iherb în comanda mai sus pomenită. Eram nerăbdătoare să îl încerc, însă după ce l-am folosit prima oară, m-am cam dezumflat. În primul rând, mă aşteptam să fie mult mai aromat (vanilia cred că e doar cu numele prezentă). În al doilea rând, cantitatea pe care trebuie să o utilizezi pentru a simţi că băutura ta s-a îndulcit este dublă faţă de cea de zahăr brun. Nu mă mai gândesc la zahărul alb.. Iar în al treilea rând, am făcut un lapte cu orez şi-am pus zahăr de cocos şi a ieşit.. maro. Urât.. nu mă aşteptam să îi găsesc trei minusuri. Nu îl voi cumpăra din nou.
  • Seminţe de chia de la Solaris. Umblă vorba prin târg cum că această chia este o minune consumată până şi de mayaşii vechilor timpuri. Seminţele de chia conţin proteine, sunt bogate în acizi graşi omega 3, scad riscul bolilor de inima si a diabetului, ajută la menţinea sănătăţii oaselor – pe scurt, sunt pline de vitamine şi minerale şi, ce ne poate atrage atenţia în mod deosebit, ajută la slăbit. Bine că am citit asta! Atât mi-a trebuit. Am consumat câte 2-3 linguriţe zilnic, înmuiate pentru 20 de minute în lapte înainte de a le consuma (am adăugat apoi şi cereale). Seminţele de chia se umflă cumva şi se transformă într-o masă gelatinoasă. Eu mai adaug o linguriţă de ulei de cocos sau manna şi servesc. Nu pot spune că am slăbit, însă mi se pare că îmi ajută sistemul digestiv. Drept urmare, am mai luat încă o punguţă, tot de la Solaris. Îniţial am vrut să comand seminţe de chia de pe iherb.com, dar preţul pentru transport şi aşteptarea nu s-ar fi justificat.
  • Spuneam mai sus de cereale.. ei bine, Musli Mix-ul fără zahăr de la Solaris a fost prietenul meu preţ de câteva dimineţi. A conţinut fulgi de porumb fara zahar, stafide, goji, caju, seminte de dovleac, seminte de floarea soarelui – o combinaţie foarte bună, aş spune. Singurul meu regret: punguţa este cam mică, are doar 150 de grame. Vă recomand să vă luaţi 2-3-4, o să vă placă! Ah, şi dacă tot am pomenit de Solaris, mai nou, au pagina web activă de pe care putem comanda produsele online. Ura!

Şi acum, dragi doamne, vă invit să vorbim despre.. ceaiuri.

  • Începem c-o dezamăgire, ca să ne luam de-o grijă. Ceaiul de tei SM de mai jos.. este un ceai care costă maxim 10 lei. Problema mea cu el e că punga din interior conţinea mai mult praf decât frunze. Aşa că de fiecare dată am găstit în ceaşcă praful acela inestetic şi aspectul nu mi-a plăcut. Înţeleg că plantele uscate se rup şi se macină, dar chiar aşa mult? Nu-nu!
  • Ceai cu aromă de ciocolată, Yogi tea Choco, Aztec Spice, primit de la Adelina. A fost o relaţie love-hate. Ba mi-a plăcut aroma de ciocolată, ba nu mi-a plăcut.. dar mi-a plăcut în mod deosebit să descopăr citatele de pe fiecare hârtiuţă a plicurilor de ceai! Cred că este unul dintre motivele pentru care comand ceaiuri Yogi de pe iherb 🙂
Acum vreo lună v-am prezentat un pachet cu ceaiuri Taylor’s of Harrogate, sosite de pe British Gallery. Cutiile conţin plicuri ambalate individual şi se observă că sunt altfel, un next level – Lipton ar păli cu siguranţă dacă le-am alătura.
Le-am consumat între timp, aşa că vă scriu pe scurt despre fiecare:
  • Ceai Taylors of Harrogate, infuzie Kew – infuzie de muşeţel organic. Un ceai uşor, echilibrat, din muşeţel. Bine de ţinut la birou 🙂
  • Ceai Taylors of Harrogate, infuzie Kew – mure şi soc. De departe preferatul meu! Nu a rezistat decât vreo două zile, pentru că aroma sa a atras ca un magnet. Şi pentru că e frumos să împărtăşim din ce avem, le-am consumat cu mare drag alături de doritori. Toţi am fost încântaţi de combinaţie şi cred că este ultima descoperire în materie de ceaiuri. Vi-l recomand!
  • Ceai Taylors of Harrogate, infuzie Kew – măr picant. Mi s-a părut mai mult un ceai condimentat, nu prea am simţit aroma de măr împletindu-se cu mirodeniile. Un ceai uşor picant, care m-a dus cu gândul la indieni.
  • Ceai Taylors of Harrogate, infuzie Kew – muşeţel şi vanilie. M-am gândit că aroma de vanilie va fi uşoară, finuţă, însă m-am înşelat. Pentru mine, e prea puternică şi nu cred ca am reuşit să beau mai mult de două căni de ceai cu această aromă.
Ei bine, dragile mele, acestea sunt cuceririle mele culinare. Voi cu ce vă lăudaţi? Ca de obicei, aştept comentariile voastre – şi m-aş bucura dacă mi-aţi spune dacă acest tip de articole sunt utile.
Vă pup şi vă trimit un zâmbet!
***
Pentru a fi la curent cu toate noutatile de pe blog, ma puteti urmari prin GFC (dreapta – Membri de Onoare), pe FacebookTwitterInstagramBloglovin si imi puteti scrie pe FromMegwithLove(at)gmail.com!
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Comments

16 Discussion to this post

  1. Très Chic says:

    hmm..ai fost destul de cuminte. nu vad nimic incriminant, cum ar fi trei cutii goale de toffifee (asa cum au avut altii dupa Paste :P)

    • MeG says:

      Ah, pai nu am pus lucruri care nu au aparut pe pagina de FB a blogului si despre care am promis ca o sa scriu impresii 🙂
      Ah, ar fi fost trist.. am rupt in doispe ciocolata 🙂

  2. Super ideea cu acest tip de articole. Mai vrem ☺
    Produsele Solaris sunt foarte buna, am tot folosit si eu diverse produse de la ei. Cu ceaiurile insa nu prea ma impac eu, in sensul ca eu beau ceai doar iarna cand sunt racita. Tot timpul am admirat insa, persoanele care il consuma zilnic sau aproape zilnic. Te pup. O zi faina ! ☺

    • MeG says:

      Ah, ce ma bucur sa aud! Chiar ma gandeam ca o sa spuna cineva ca i se pare ciudata o astfel de postare.. super, multu de feedback 🙂
      Eu beau ceai zilnic, mai ales la birou.. daca am cana langa mine, e mult mai usor 🙂
      Te pup, sa ai o zi minunata!

  3. Macy says:

    Imi place acest tip de postare, asa stiu cu ce ma pot rasfata sau de ce sa ma feresc 😀 Pupici

  4. Eu cu ceaiurile mai subtire, cum zicea si Camelia, poate doar chai latte. Totusi am niste ceaiuri de pe Iherb, pe care unii le-ar considera dubioase, dar sunt singurele pe care le beau din cand in cand: Chocolate&hazelnul, peach creme velvet sau salted caramel :)) Deci cam in zona asta ma incadrez eu. Plus inca vreo 3 chai latte comandate de Camelia, cu pumkin spice, vanilie si nu mai stiu ce. :))
    Eu mai vreau postari din astea, macar o data pe luna. 😀

    • MeG says:

      Pare foarte dubios salted caramel :)) in rest, ciocolata si alune, piersici.. suna chiar bine!
      O sa mai fac, dar sa fie produse mai.. deosebite.. asa cum spuneam, nu am de gand sa scriu despre ulei sau faina de porumb 🙂
      Te pup!

  5. foarte inpiring. se potriveste cu ce am scris eu mai devrene ka postarea cu surpriza 😀

  6. Denisa says:

    Bune, bune postarile de genul asta!
    Mai diversificam si noi meniul cu sugestii 😀

  7. Personale says:

    mi-au atras atentia pungutele cu nucile de cocos cu zahar si vanilie si ceaiul cu aroma de ciocolata.
    la capitolul seminte… pentru mine sunt cam toate la fel indiferent de marca si firma care le produce.
    totusi cred ca au o apriga concurenta cu marfa bio si care se vinde vrac dupa cum bine ati vazut acele buticuri care vand cu suta de grame tot felul de fructe uscate si seminte.
    Am vazut pana si rosii confiate.
    De aceea, ma gandesc ca e greu pentru aceste firme sa fie pe piata. Nu contesc calitatea lor si intr-adevar cand vrei sa te rasfeti sau sa iti surprinzi musafirii cu ceva bun.

    • MeG says:

      Anca, eu ma cam feresc sa iau de la vrac pentru ca ma gandesc ca stau foarte mult desfacute, pana se vand. in contact cu aerul se pot umezi, cine stie cine mai stranuta peste ele.. ca sa nu iti zic ca am fost intr-un magazin si un copil se juca .cu mainile prin ceva vrac si i-am zis ca nu e voie si maica-sa cica.. uite ce rea e doamna, te cearta! deci tot eu eram naspa..

  8. Wow, ai prezentat o froaza de produse. Imi place colectia de ceaiuri pe care ai insirat-o. Sunt o bautoare de ceai, deci m-ai facut fericita.

    • MeG says:

      Si mie imi plac ceaiurile! La sectiunea de retete in imagini vei gasi articole dedicate ceaiurilor. SUnt sigura ce vei gasi tentatii 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *